vineri, 31 octombrie 2014

Suplimentul de vineri

Soldatul:
- Domnule comandant, am nevoie de o permisie. Soția mea va naște și nu poate fără mine!
La întoarcere din permisie, comandantul îl întreabă pe soldat:
- Ei, cum se simt soția, copilul?
- Copilul?!
- Păi n-ai zis că soția ta va naște?
- Aaa, daaa… dar peste nouă luni!

*****


*****

O tânără adolescentă era la prima ei întâlnire şi înainte de aceasta îi cere părerea bunicii ei care era mai în vârstă şi ştia cum stă treaba:
- Nepoata mamii, vezi că el o să vrea să te sarute, ţie îţi va place dar să nu-l laşi, va începe să îţi pună mâna pe sâni, pe fund, ţie îţi va place dar să nu-l laşi şi, cel mai important, la final o să vrea să se suie pe tine, ţie îţi va place dar să nu-l laşi că astfel ne vei dezonora familia.
Se duce fata la întâlnire iar a doua zi se întâlneşte iar fata cu bunică-sa şi aceasta o întreabă:
- Ai făcut fata mamei cum te-am învăţat eu?
- Da, şi chiar mai mult, el a vrut să mă sărute, nu l-am lăsat, a vrut să-mi pună mâna pe sâni şi pe fund, nici asta nu l-am lăsat, iar când să se suie pe mine m-am suit eu repede pe el ca să îi dezonorez eu lui familia!

*****


*****

Un poliţist vine seara acasă. Lumina stinsă, nevasta se culcase. Când să se bage şi el în pat, nevasta se scoală şi îi zice să meargă la farmacie după o aspirină. Miliţianu’ se ridică, se îmbracă pe întuneric şi pleacă la farmacia din colţ. Farmacistul pare a-l recunoaşte:
- Parcă vă ştiu, nu sunteţi cumva poliţist?
- Ba da, zice curcanul mândru nevoie mare.
- Păi atunci de ce sunteţi îmbrăcat în pompier?

*****


*****

- Stimate domn, îmi daţi mâna fiicei dvs?
- Îmi pare rău tinere, dar din păcate pentru tine răspunsul meu este “Da”.

*****


*****

Două babe stau în cimitir.
- Mata câţi ani ai?
- 80. Dar matale?
- 99.
- Păi şi te mai duci acasă?

*****


*****

Un tip îşi suspecta nevasta că-l înşeală cu medicul comunei. Aşa că îl convinge pe cel mai dur consătean să meargă la casa medicului, să-l prindă în flagrant şi să-i dea o mamă de bătaie. Ajung ăştia, intră tipul cel dur, găseşte o femeie cu medicul şi începe să-i desfigureze pe amândoi.
- Hei omule, opreşte-te, asta nu-i nevastă-mea! zice ăla mai pirpiriu.
- În schimb e a mea! zice durul cu năduf.

*****


*****

- Nu crezi, scumpule, că masca din argilă mă ajută să arăt mai bine?
- Desigur, scumpo. Dar nu înţeleg, de ce o mai scoţi?

*****


*****

Stă un tip în spital. Vecinul de salon îl întreabă:
- Cum ai reușit să ajungi tu în așa stare, cu maxilarul rupt și fundul ars?
- Păi, la ziua mea de naștere am primit cadou o cămașă, pe care întâmplător am murdărit-o de vopsea. Desigur că imediat m-am dezbrăcat și am pus-o la muiat, în acetonă pentru a o înălbi, după care am plecat la un vecin. Venind acasă constat că nu este nici ligheanul nici cămașa. O întreb pe soție, iar ea îmi spune că din cămașa au rămas doar nasturii iar acetona a vărsat-o în vasul de WC. De ciudă, m-am așezat pe closet și mi-am aprins o țigară, iar chibritul aprins l-am aruncat în WC. Atunci, a explodat așa de tare încât cu maxilarul am rupt ușa de la baie.

*****


*****

Cum savurezi o sticlă de vin bun:
- O deschizi și îi dai timp să respire.
- Dacă nu pare să respire, îi faci respirație gură la gură.

Vizitatori, distractie si prostie! :P



Când cineva îmi spune: “Îmi pari familiar, de unde te ştiu oare?” îmi place să-i răspund: “Te uiţi cumva la filme deocheate?”

*****

- De ce vrei să devii medic?
- Este unica profesie prin care poţi să ceri unei femei să se dezbrace iar nota de plată să o trimiţi soţului.

*****

Doi melci merg pe o şină de cale ferată. Unul către celălalt:
- Ce bine că mergem încet!
- De ce?
- Pentru că mergem în direcţie greşită.