vineri, 11 aprilie 2014

Suplimentul de vineri

- Ştiaţi de ce cocoşii cântă aşa devreme dimineaţa?
- Ca să se facă şi ei auziţi. Mai târziu nu pot, se trezesc găinile…

*****



*****

Un câine se rătăceşte prin junglă. Plimbându-se el liniştit vede un tigru îndreptându-se în goană spre el, cu intenţia clară să-l mănânce. Câinele se gândeşte:
- Auleu, am încurcat-o! Ăsta mă haleşte!
Dar imediat vede nişte oase pe jos. Se aşează pe burtă şi începe să roadă oasele, cu spatele la tigru. Chiar înainte ca tigrul să sară, câinele exclamă satisfăcut, frecându-se pe burtă:
- Mmm, ce delicios tigrul ăsta! Oare or mai fi şi alţii pe aici?!
Auzind spusele câinelui, tigrul se opreşte din salt şi, înfricoşat se prelinge pe lângă copaci luând distanţă gândind:
- A fost cât p’aci! Câinele aproape că m-a dat gata!
O maimuţă care a urmărit scena dintr-un copac, sperând să se pună bine cu tigrul, fuge după acesta ca să-i povestească înşelătoria. Câinele nostru o vede cum pleacă după tigru. Maimuţa îl ajunge pe tigru din urmă şi-i spune toată tărăşenia. Tigrul, înecat de furie zice:
- Urcă în spinarea mea şi vei vedea ce îi voi face nemernicului de câine!
Acum câinele vede tigrul cu maimuţa în cârcă şi se gândeşte:
- Ei, cum o mai scot la capăt de data asta?!
Dar în loc să fugă se întoarce cu spatele la atacatori prefăcându-se că nu i-a văzut. Şi,… când aceştia au fost destul de aproape să-l audă, zice
- Unde e maimuţa aia?! De o jumptate de oră am trimis-o să-mi aducă un tigru şi nici acu, nu s-a întors!

*****



*****

Doi beţivi se întâlnesc noaptea pe stradă:
- Băi, lămureşte-mă şi pe mine: chestia aia albă de pe cer e Luna?
- Nu ştiu, nu sunt din cartierul ăsta.

*****



*****

Azi fetele nu mai citesc “Amintiri din copilărie”, în schimb umblă din creangă în creangă…

*****



*****

Judecătorul, scârbit, îl întreabă pe infractorul care se afla pe banca acuzaţilor:
- Oare dumneavoastră aţi făcut, cândva, vreun bine oamenilor?
- Cum să nu?! Datorită mie, de când mă ştiu eu, zece poliţisti aveau de lucru în permanenţă!

*****



*****

O navă de croazieră s-a scufundat în urma unei furtuni, supravieţuitorii fiind doar şapte persoane: şase fete şi un băiat. Toţi au fost purtaţi de curenţi pe o insulă necunoscută, nelocuită. Pe insulă aveau de toate, izvoare de apă, animale, fructe… nu mureai nici de foame, nici de sete. Nu a trecut mult timp până băiatul a început sa împreuneze cu toate tovarăşele de naufragiu, câte una in fiecare zi, mulţi ani la rând. La un moment dat a văzut pe cineva care se chinuia să înoate spre insulă, cu greu, obosit, gata să se înece. A sărit repede în ajutor, l-a adus la mal, l-a lăsat să îşi tragă sufletul şi i-a zis:
- Prietene, bine ai venit în Paradis.
- Cum aşa? Am murit?
- Nu, dar pe insula asta este tot ce îţi poţi dori. Mâncare, băutură şi şase femei, iar ele vor să facă dragoste pe rând, o dată pe săptămână, cât e ziua de lungă… bine că ai apărut că eu deja sunt sătul şase zile pe săptămână să “îndes” brebul într-una şi să aştept duminica să am si eu timp pentru mine: să beau un pahar de vin din propria recoltă, să mă relaxez, să mai fumez o iarbă din spatele dealului, să mai vânez, să mai pescuiesc. Aşa că de acum, tu iei trei, eu iau trei şi restul săptămânii suntem liberi să facem ce vrem, beţivăneală, pescuit şi toleaneală.
- Am înţeles, sună minunat… dar ştii? E o problemă la mine.
- Ce problemă? Nu ţi se scoală sau ce?
- Nu, mai grav. Sunt homosexual.
- Aoleu… S-a dus şi Duminica mea liberă.

Lupii de la Micălăi, episodul 2



- Eşti prea nervos în ultima vreme, nu crezi că ar trebui să consulţi un psihoterapeut?
- Ba da! Chiar ieri am fost!
- Şi?
- I-am tras o mamă de bătaie!

*****

Doi greci proaspăt căsătoriţi plecaseră în luna de miere. În timp ce se îmbrăţişau şi se sărutau, el îi spune:
- Iubita mea, acum o să facem dragoste şi voi pătrunde acolo unde nu a mai pătruns nimeni niciodată!
Ea, speriata, spune:
-Oh, nu! În ureche… Niciodată!

*****

Câinele este cel mai bun prieten al omului!
Dar nici măcar cel mai mare duşman al meu n-ar face caca pe covor în timp ce se uită fix în ochii mei!